Timpul…dacă e aici, de ce nu trece? Dacă trece, de ce nu e aici? Înțelegi ceva din asta? Aș putea spune că nu prea ne place de el, darămite să-l prețuim? Într-un singur context pare că e de partea noastră. Știi vorba aceea “timpul vindecă rănile”? Păi dacă timpul e bun doar de pus pe rană, atunci înseamnă că noi suntem un fel de “soldatul rănit”. Mereu în război. Unii ar putea fi de acord cu expresia “viața e un câmp de luptă” însă nici asta nu prea stă în picioare. În lume chiar se duc războaie, de-adevăratelea. Și atunci? Cum stă treaba cu timpul? De unde vine? Cum arată? Ce să facem cu el, dacă nu-l folosim pe post de pansament? Un lucru e clar, un timp avem, doar al nostru și e cel mai de preț avut. Și totuși de el ne plângem cel mai des. Lui îi reproșăm, pe el îl găsim mereu vinovat. De cele mai multe ori nemulțumiți că nu-l avem și totuși el este AICI, ACUM, AL NOSTRU!
Cauți acul în carul cu fân.
Căutam TIMP zilele trecute să fac un inventar pentru ThoSay. Urma să programăm promoția pentru final de vară. Treaba cu inventarul era la mine în teren. Și dacă tot dau din casă și veni vorba de timp, abia aștept să vezi noile colecții. Atât despre asta și mă întorc la căutat acul în carul cu fân. Aproape am fost trasă de mânecă și tocmai când să scot din buzunar celebra scuză “nu am avut timp…” mi s-a aprins beculețul! Nu mai căuta femeie! Mi-am spus atunci. Timpul e aici! Uite-l! Chiar în fața ta! Baaam! Am pregătit frumos fișierul, promoția e up and running. Nu zic, e posibil ca într-un moment neașteptat să găsești acul în carul cu fân. Da’ acela este momentul în care ai să simți o înțepătură și așa ajungi de unde am pornit. Iar folosești timpul pe post de pansament 🙂
Timpul e izvor.
Când eram copil credeam că munții și-au creat izvoarele ca să le înverzească crestele, să fie mai frumoși. Iar susurul apei este muzică, pentru ca ei să nu se simtă singuri. La fel și noi. Atunci când ne naștem ne creăm timpul. Există un timp doar al nostru și un timp universal. Deși știu cel puțin o persoană care ar putea imediat să mă contrazică. Și nu mă refer aici la Einstein care a spus clar că timpul este o iluzie. Tipul ăsta nu pare deloc romantic 🙂 Zic să mă întorc la ideea mea și să o duc până la capăt. Altfel o să ajungem la discuții despre dimensiuni paralele și chestii grele pentru ora asta din zi. Timpul meu s-a născut la munte, de-asta-i spun izvor. Și tot ceea ce facem de când ne naștem și până când murim, îl numim timp. El e izvor și curge. Ne obișnuim cu el, cu susurul, cu imaginea lui. Nici măcar nu mai suntem conștienți de el. Viața are însă un aparte simț al umorului și exact atunci când devenim conștienți de fluiditatea timpului, avem senzația că l-am pierdut. Începem să-l căutăm. Dar el e tot aici, izvorul e la locul lui. Pentru că tu ești încă aici.
Timpul e magie.
Cu bune și cu rele, ușor și greu de dus, bun sau rău, frumos sau urât, timpul e magie. Își pierde farmecul dacă-i cer să se grăbească atunci când nu mă simt confortabil și să încetinească pasul atunci când îmi convine mie. Simplist vorbind, timpul este o măsură a schimbării. Timpul este mersul înainte. Curge exact la fel ca și izvorul, într-un singur sens. Să-l arătăm mereu cu degetul și să-l luam la rost, sau să ne plângem că l-am pierdut ori că nu e suficient, asta nu va schimba cu nimic starea de fapt. Să ne bucurăm de el, așa cum munții se bucură de izvoare. Poate că ăsta este răspunsul la întrebările pe care le-am notat mai devreme. Pentru că timpul este magie, este creație. Timpul este muzică, muzica ta, dansul tău!