Ce să faci la New York în decembrie este o întrebare cu 1001 de răspunsuri, eu aleg să îți dau 10, cele mai cool lucruri pe care poți să le faci, asta din perspectiva unui călător entuziast ce sunt! În primul rând trebuie să recunosc că în luna sărbătorilor de iarnă New York-ul este poate cel mai ofertant: evenimente, show-uri, obiective turistice, shopping, sene de film, zăpadă, oameni mulți, într-un cuvânt: nebunie, așa că pregătește-te pentru zero chill. Dacă asta cauți, you’re in the rong place 🙂 Și dacă înainte de toate ai la tine un gadget care să îți numere pașii, ai să te întorci acasă mega fericit că vacanța asta nu te-ai pus pe tânjeală.
Rockefeller Christmas tree
Cine nu a auzit despre faimosul brad de Crăciun și patinoarul de la Rockefeller Center? Faza este că dacă vrei să le demonstrezi celor de acasă că tu chiar ai văzut locul acesta, e bine să îți păstrezi calmul și răbdarea și să-i lași să-ți facă ei o poză, altfel nu prea ai cum să găsești, pe timp de seară vreau să spun, un unghi pentru o poză decentă. Face parte din categoria simboluri, oricât de cârcotași sau hate-ări sunt unii. Și până la urmă tot ce te mai scoate din cotidian și te ajută să creezi amintiri frumoase, nu văd de ce nu ar merita check din partea ta 🙂 La Rockefeller e bradul cu cea mai mare notorietate, însă în oraș mai găsești și alții, împodobiți poate la fel de frumos.

Moș Crăciun în NYPD car
Ca să te bucuri de tot spectacolul ai multe drumuri de făcut pe jos, cum ziceam, mulți pași 🙂 Avantajul este că te-ai putea întâlni cu Moș Crăciun în persoană și el să îți facă cu mâna din mașina poliției. O priveliște drăguță mai ales când vezi fețele mirate ale copiilor în momentul în care l-au reperat. L-am întâlnit pe bătrânelul cu barbă albă exact pe strada unde în urmă cu câțiva ani, Al Pacino, se dădea cu Ferrari în filmul în care juca rolul unui locotenent colonel în retragere. (Scent of a woman).
![]()
La New York Crăciunul este 100% comercial
Luna decebrie la New York este despre isteria cumpărăturilor, totul atât de bine prezentat încât să nu cumva să pleci de acolo cu mâinile goale. Această “concrete jungle” mai este însă renumită și pentru lejeritatea cu care toată lumea “plimbă” pe stradă o cafea caldă, un sandwich, ceai sau un hot dog.
Apropos, cel mai bun hot dog ai putea să-l mănânci în Central Park, unde dacă te mai găsește și o ninsoare cu fulgi mari, ți-a făcut ziua și mai frumoasă. Îndrăznește să întorci aparatul spre fulgii de nea și o să ai imaginea și pentru acasă 🙂
![]()
Central Station
Un loc care apare poate cel mai des în filmele americane este gara centrală. Locul acesta e unul de întâlnire, are o istorioară interesantă, e chiar și un loc de luat masa, însă înainte de toate e cunoscut în întreaga lume, iar în decembrie îmbracă culori frumoase.
![]()
Williamsburg
Cartierul ăsta, care face practic parte din Brooklyn, are renumele de “cartier de hipsteri”. Aici s-au mutat în ultimii ani corporatiști, foarte mulți tineri și ai să-i simți imediat vibe-ul. E un loc în care se îmbină într-un mod plăcut vechiul cu noul. În plimbarea pe străzile de aici am descoperit un magazin de pălării vechi de peste 120 de ani, Goorin Bros. O trupă de jazz, pălării, oameni faini egal seară excelentă! Am să vă spun povestea celor 5 generații de pălărieri în curând pe MyTravelStudio.
![]()
Time Square și Broadway
Știu, ți-e frig și ești cam obosit după atâtea plimbări, dar mai avem de explorat și dacă ai prins și o zi însorită ești norocos. Time Square e o piață unde o să îți placă să stai pur și simplu și să observi: că sunt ei turiști, new-york-ezi, reclamele gigant sau clădirile care-ți sunt atât de familiare din filmele americane 🙂 Spre după-amiază se deschid și restaurantele, despre care am să îți vorbesc într-un alt post, mănânci bun, iar apoi folosește biletul acela pe care ți l-ai luat la spectacolul de pe Broadway. Aici ai ocazia să vezi pe scenă actorii tăi preferați, sau să descoperi talente noi, Broadway-ul este o provocare pentru orice artist.
![]()
Brooklyn bridge
Mergem mai departe? Desigur! Vrei să cunoști mai bine lumea de aici? Podul acesta e tocmai bun pentru că aici, turist ori “localnic” trece puntea 🙂
![]()
Harlem
Locul ăsta e fascinant pentru un călător entuziast 🙂 Aici stai de vorbă cu oamenii și descoperi cum, o negresă care fusese cândva profesoară, iar acum vinde CD-uri piratate, știe exact unde e țara ta și poate niște detalii cum ar fi, vecinii :-). Alunele prăjite și puțin dulci care se vând pe stradă sunt bune, iar locuri unde să mănânci găsești și aici. Promit să mai povestim despre New York, te las acum cu încă un brad frumos și îți doresc entuziasm și poftă de călătorii!
![]()
CRĂCIUN FERICIT!






