E vineri azi, mă gândeam să-ți amintesc în caz că statul ăsta acasă ți-a dat oridnea lucrurilor peste cap. Oricum, ultimele teorii spun că timp nici măcar nu există, astfel că zic să nu ne mai facem atâtea griji în privința asta 🙂 Dar întrebarea mea este alta, ai bagajul gata? Vinerea călătorim și promisiunea e deja făcută încă de la Paște când ai fost cu mine la Ierusalim. Tot atunci îți spuneam că luam țara asta frumoasă numită Israel, la pas și ajungem în deșert, după care înainte de drumul înapoi spre casa, ne oprim la TelAviv.
Deșertul NEGEV – MITZPE RAMON
Imi place mult numele acestei localități, dar și toată așezarea care pare desprinsă dintr-un film science fiction! Vorbesc serios, m-am simțit de parcă aș fi undeva în spațiu cât timp am petrecut acolo. Frumos și interesant tare! A fost câțiva ani la rând pe locul 10 destinații turistice ale lumii, asta dacă nu m-ai crezut deja pe cuvânt că e fain acolo. Când am fost noi era o destinație relativ nouă așa că au fost puțini turiști, majoritatea de-ai lor.
Atenție la cămile
Primul lucru care mi-a atras atenția pe drumul spre destinație, ceva cu care noi nu prea suntem obișnuiți, a fost semnul care mă îndemna să fiu atentă la cămile. Treaba e că exact atunci cămilele nu erau foarte interesate să se arate nou. Am văzut totuși una când o familie de beduini a traversat șoseaua.

Mitzpe Ramon
Orașul Mitzpe Ramon (ca și toată țara în care ne aflăm în această excursie ) a apărut relativ recent, mai exact pe la 1951 pe locul în care se afla o tabără de muncitori care construiau autostrada către Eilat. Și pentru că am deschis cartea de istorie am să-ți spun ceva interesant: primii locuitori ai acestei așezări au fost nord africani și români. Atmosfera, energia este interesantă, am avut sentimentul de o altă dimensiune. Mă refer aici la peisaje, la lumină și culori, la răsăriturile și apusurile de soare. Prietenul meu israelian care ne însoțea, m-a provocat la o ședință foto de răsărit înainte de 5 dimineața. Provocare acceptată și fotografie realizată! Top 5 cele mai spectaculoase răsărituri #farafiltru

În excursiile pe care le-am făcut în zonă am avut ocazia să vedem câteva urme lăsate de comerțul interregional care se făcea pe aici, dovada sunt ruinele de la Avdat. Chiar în fața camerei în care am fost cazați m-am întâlnit cu această frumoasă creatură. Nu era deloc speriată, mai degrabă curioasă așa că am schimbat câteva cuvinte de politețe și i-am chiar mulțumit pentru poza pe care am adus-o acasă. Minunat locul, merită să-l pui în lista și să nu-l uiți acolo doar ca pe o idee.

Și încă ceva, nu uita că vinerea te duc în călătorie, împachetează ceva ușor și hai la drum! Promit o experiență frumoasă.
xoxo
Anamaria






