Arieșeni, locul în care sunt păstrate obiceiuri și meșteșuguri străvechi

Arieșeni, locul în care sunt păstrate obiceiuri și meșteșuguri străvechi, iar natura încă mai vorbește despre albul zăpezii de pe munte, iar vara îți răsfață ochiul cu cele mai multe nunațe de verde și te cinstește de fiecare dată cu o gură de aer proaspăt, ca nicăieri altundeva.  Este locul copilăriei mele, cu bune și cu rele, acolo unde am prins drag de munte, de brazi, de miros de iarbă și apa de izvor, de drumeții și privitul stelelor, care par mai aproape de pământ decât oriunde. Am prins drag și respect pentru bătrâni și tradiții. Am învățat că școala nu este locul, ci timpul acela de preț pe care elevul îl petrece cu dascălul pentru a-și hrăni curiozitatea. Am înțeles că munca și hărnicia sunt obiceiuri de păstrat, indiferent unde te duce viața.

Turist în locul copilăriei mele

Am lipsit de aici mai mult de 20 de ani și m-am întors ca turist. M-am cazat la o pensiune, despre care vreau musai să vă povestesc într-o altă postare. Am căutat fiecare colțișor în care mă jucam cu prietenii, am urcat pe munte, am coborât în vale, m-am cățărat prin păduri și am băut apă de la izvor pentru că asta făceam când eram copil. Diferența e că poienița în care mă jucam cu prietena mea cu păpușile este schimbată acum. Prin ea trece un drum asfaltat și fix pe locul în care puneam noi păturica, lângă izvor, la trunchiul unui brad mare și bătrân, e acum o casă. S-au schimbat multe de atunci și nu despre asta vreau să vă povestesc, pentru că nu toate schimbările sunt de bun augur. Vreau să vă spun cât de frumos a fost să-mi revăd locurile copilăriei, să redescopăr mirosul acela de munte pe care nu l-am mai găsit nicăieri în lume și să mă bucur de aerul curat și lumina de acolo 🙂 Am revăzut și câțiva oameni dragi, care au rămas în sufletul meu de-a lungul anilor și distanțelor.

Nea Mocan, meșter popular

Voi știți ce dialect se vorbește la Arieșeni? Poate puțini dintre voi au avut ocazia să stea de vorbă cu cineva din zona moților. Nu am ratat momentul să schimb câteva vorbe cu nea Mocan, din Pătrăhăițești. Locuiește fix lângă cascadă! De fapt nu e chiar lângă cascadă. Mai ai de mers ceva până acolo, însă dacă întrebi un localnic din cătun cât mai e până când ajungi la cascadă, o să îți spună “i aci, după poarta aiasta”! Cu copiii mici în spinare am mai făcut vreo 25 de minute și ne-am bucurat de un peisaj fantastic. O pădure frumoasă, ciripit de păsărele, munții din împrejurimi și dealurile apropiate. Frumos, frumos!

Meșteșuguri și tradiții păstrate

Mă întorc la ce povesteam despre nea Mocan pentru că postarea asta este de fapt prezentarea reportajului pe care l-am făcut acolo. S-a întâmplat totul pe nepusă masă. Ei nu știau că venim și noi nu eram siguri că micuțul atelier cu și mai micul muzeu sunt deschise la ora aceea, era după 7 seara. Din vorbă în vorbă, am realizat că Ionel Gligor, care ne-a arătat cum reușesc ei să străbată munți și văi prin nămeții grei, fusese coleg cu mine. E cu un an mai mare și am învățat la aceeși școală timp de câțiva ani. Fiica lui, Ioana Maria, o adolescentă frumoasă ne-a uimit atunci când am văzut că apare cu tulnicul. Ai să vezi imediat cu câtă pricepere și ușurință cântă la un instrument atât de greoi. A fost o întâlnire frumoasă, ne-am bucurat de moment, am admirat munca lor și câteva obiecte vechi pe care ei le păstrează. În doar 10 minute cât durează clipul meu, e posibil să te îndrăgostești de locurile astea și să pui rapid pe lista ta de călătorii: ROMÂNIA – APUSENI – ARIEȘENI.

Mulțumesc nea Mocan Aurel, Ionel și Ioana!