Polițistul bun vs. polițistul rău, candidat la OSCAR dar niciodată învingător.
Mama spune asta, tata zice parcă altceva, am făcut ceva, dar acum nici nu mai știu exact ce. Am stricat o jucărie, mama mă ceartă, tata mă ia în brațe și spune “lasă, nu-i nimic, cumpărăm alta”. Am un secret, dar nu știu cui să il spun, cred ca mama o să mă înțeleagă, dar nu sunt sigur că tata ar fi de acord și cred că o să mă certe. Când sunt morocănos nu știu exact ce să fac pentru că uneori ai mei mă înțeleg, alteori nu. Sunt bulversat, nu mai știu cine ce își dorește de la mine, nu mai știu ce e și ce nu e bine, ce am voie sau nu am voie să fac. Ai mei joacă un joc pe care eu nu-l înțeleg, de-a polițistul bun și polițistul rău. Pe mine mă bulversează jocul ăsta, dacă ei nu se pot pune de acord cu un lucru, eu cum o să fac asta?
Joaca este cea mai la îndemână și cea mai frumoasă modalitate prin care copilul învață și își creionează propriul caracter și sistem de valori. Părinții își doresc tot ce e mai bun pentru copilul lor. Îl protejează și încearcă să-i ofere un mediu sigur în care să crească, însă apare, de cele mai multe ori fără intenție, un rol pe care și-l asumă fiecare părinte. Scopul lor este același, însă mijloacele prin care vor să obțină acel lucru sunt diferite, iar de aici toată confuzia. De cele mai multe ori unul dintre părinți împrumută rolul polițistului bun, iar celălalt e polițistul rău.
Rolurile astea, odată asumate, nu prea se schimbă între ele, se învață atât de bine, încât nici măcar nu mai par “jucate”, iar actorii devin candidați la OSCAR. Acesta este momentul în care copilul este clar bulversat și vrând nevrând e musai să aleagă câștigătorul, mai exact cu cine va merge mai departe. Preferatul o să fie întotdeauna actorul din rolul polițistului bun, e și firesc. Rolul polițistului rău va rămâne veșnic candidat la premiul cel mare, însă nu va ajunge acolo niciodată. De aici se iscă de cele mai multe ori neînțelegerile și zgomotul acela de fond, deloc prietenos din casă. E o coloană sonoră greoaie, filmul e greșit, acest scenariu nu este unul potrivit pentru viața de familie, mama și tata nu sunt niciodată polițiști, pentru că ei nu pornesc la drum cu un astfel de rol. Mama și tata învață același rol, cel de părinte, cu scenariile lui diferite, uneori mai ușoare, alteori ceva mai grele, dar care păstrează mereu actorul pe poziția favoritului la OSCAR 🙂 cu cele mai mari șanse de câștig, iar ceremonia este de fapt, acel zumzet de cele mai multe ori cald și prietenos dintr-o casă, exact muzica de care are nevoie un copil.
Credit foto: Lightland – Photo stories by Ana Maresescu
