Când iubirea este la tine, vin și toate celelalte! Iubești totul: îți iubești copiii, soțul, job-ul pentru că ai fost făcută pentru el, călătoriile pentru că erau unul dintre visele tale și totuși viața ta este lipsită de energie, lucrurile nu merg chiar cum ar trebui, împlinirea nu e nici măcar după colț, soțul te supără, rolul tău de mamă vine cu mult stres și îndoieli, parcă nu ești cea mai bună mamă, nu prea mai știi ce să faci. Și totuși tu iubești, oferi iubire pentru fiecare și aștepți câte puțină la schimb, însă pare că nu ești prețuită și iubită pe cât ar trebui. Depui efort pentru ca totul să iasă perfect, te împarți în 1000 de locuri și parcă timpul nu-ți mai ajunge. Cauți iubirea pentru că asta e tot ce contează, dar unde să o mai cauți?
Revizuiește-ți lista cu credințe!
Căutăm iubirea încă din momentul în care ne naștem, iar pe măsură ce creștem ni se pare tot mai greu de obținut. Pornim la drum cu o listă de credințe bine împământenite, o scoatem din când în când la vedere să bifăm și avem grijă să nu cumva să ne scape vreuna. Credința spune clar că doar oferind iubire poți să și primești. Credem cu tărie asta, astfel că de fiecare dată când o oferim așteptăm să o primim la schimb. Trecem uneori mai greu, alteori mai ușor peste dezamagirile care vin să demonteze acest lucru, însă păstrăm lista în buzunar fără să punem măcar o secundă sub semnul întrebării toată treaba asta. Totul până într-o zi, mai devreme ori mai târziu, când ai epuizat toate locurile în care te puteai gândi să o cauți! Ai oferit iubire tuturor, ți-ai construit o viață în care ai pus la fiecare îmbinare a cărămizilor acel material care să dureze o veșnicie și totuși ai senzația că totul se poate prăbuși mâine. Nu simți iubirea la intensitatea la care o oferi, nu simți energia, nu simți pofta de viață, ești epuizată! Unde e iubirea?
Iubirea ești tu!
De fiecare dată când pierdem un lucru avem tendința să-l căutăm în cele mai îndepărtate și neobișnuite locuri și nu reușim să-l găsim fix la momentul în care am început căutarea, apoi ne dăm bătuți. Se întâmplă apoi să-l găsim atunci când nu ne așteptam, într-un loc care ne era cel mai la îndemână, nu-i așa? Exact așa și cu iubirea! O căutăm mereu în altă parte, când ea e la noi, doar că ceea ce ne-a împiedicat să o căutăm în locul acesta a fost credința pe care ne bazam. E timpul să scoatem din buzunar lista și să ne uităm puțin mai atent la ceea ce scrie acolo. Iubirea nu trebuia să vină la tine pentru că ea era acolo tot timpul. Tot ce aveam de făcut era să o lăsăm să se manifeste! Iubirea ești tu, iar atunci când ai să îți dai voie să te manifești ai să simți că timpul acela pentru care ai venit aici e al tău și că nu e pierdut, ai să simți că ești cea mai bună mamă pentru copilul tău pentru că ești iubire pentru el și creșteți împreună, ai să simți prețuirea soțului tău pentru că tu te prețuiești în primul rând, ai să observi satisfacția job-ului tău pentru că el a fost făcut pentru tine și nu invers, ai să simți cum te îmbogățesc călătoriile, nu cum îți consumă banul strâns cu multă muncă. Iubirea ești tu, dă-ți voie să te manifești. Schimbă credința în favoarea ta și astfel ai să simți iubirea pe care o căutai în tot acest timp.
Credit photo Lightland Photo Stories