Mișcarea nu face doar piciorul frumos sau un corp sănătos. Cand ești în mișcare lucrurile încep să se lege. Odată ce ai pornit ai șansa să descoperi lucruri pe care poate nu le bănuiai despre tine, dar mișcarea este cea care îți va arăta practic direcția.
Mă gândeam să-ți vorbesc azi despre motivație si inspirație, dar mi-e teamă că de altceva ai nevoie în momentul acesta. De ce? Pentru că s-ar putea ca motivația și inspirația să le ai deja la degetul mic și totuși să nu fi făcut niciun pas. Pentru că primul pas este cel pe care-l faci în credință, credința în propriile tale puteri. Primul pas este să realizezi că fără să treci la acțiune nici motivația și nici inspirația nu-ți sunt folositoare. Primul pas este să investești în cel care ești azi ca să ajungi omul de mâine. Pentru că azi nu e musai să crezi că ești pregătit, că ști suficient, ci să crezi că poți învăța. Să crezi că dacă muncești suficient, înveți în continuu, investești timp din timpul tău pentru țelul tău, toate astea te pot duce acolo unde vrei. Să crezi că dacă faci exact acest prim pas te vei pune pe exact drumul pe care trebui să fii ca să lași o urma. Pentru că acolo, pe drumul tău înveți ce ai de făcut și îți însușești aptitudinile de care ai nevoie. Devii mai bun atunci când recunoști că nu ești suficient de bun, că poți să devi mai bun, că poți fii extraordinar, dacă asta îți dorești. Dacă vrei să fii mare înțelege că trebuie să treci prin toate încercarile tale idioate, înțelege că exact greșelile pe care le faci sunt felul tău de a comunica lumii ca poți. Vrei să fii mare? Ai curajul să mai încerci încă odată.
Dacă oamenii ar ști cât de mult am muncit să-mi câștig măiestria, nimic nu ar mai părea atât de frumos. Michelangelo
Credem cu tărie că unii oameni se nasc cu ceva mai mult decât ceilalți, credem că dacă nu suntem suficient de buni la ceva, ne lipsește talentul. Credem din răsputeri că talentul se naște odată cu noi, că face parte din ADN-ul nostru. Iar dacă nouă nu ne iese un sunet calumea, un desen, o mișcare, o vorbă, o haină, un sport nseamnă cu nu am fost făcuți pentru asta și nici măcar nu are rost să mai încercam. Așa că nu mai sta să te gândești dacă ești talentat, asta te ține pe loc când tu ai nevoie de mișcare. Fă primul pas, incepe sa te miști!







