Paștele, cea mai importantă sărbătoare creștină, este așteptat cu respectarea obiceiurilor și tradițiilor specifice fiecarei zone a țării. Iertarea, bunătatea, altruismul, schimbarea în bine, acestea trebuie să ne călăuzească odată cu reînnoirea (reinvierea) vieții la sosirea primaverii. Eu am copilarit în Ardeal, unde vremurile au împletit tradiții ale romănilor, sașilor, maghiarilor, păstrându-le în armonie cu esența sărbatorii.
Pregătirile începeau cu curățenia de Paște. Însemna dereticarea întregii gospodarii, pe dinafară și pe dinăuntru și era important să fie terminată până la Duminica Floriilor, ca în Săptămâna Patimilor să ne putem ocupa cu prepararea mâncărurilor care se pun pe masă. În Joia Mare se vopseau ouăle, în mare parte în fierturi de coji de ceapă galbenă, roșie, sfeclă roșie, varză roșie, cu modele de frunze de pătrunjel sau petale de flori. Tips & tricks – pentru ca oăle să aibă acel luciu perfect se dau cu puțină slănină 🙂
În Duminica Paștelui, dimineața devreme, ne îmbrăcam în haine noi (era foarte important) și plecam cu mama la biserică. În coșul păstrat doar pentru acest eveniment, mama așeza în fiecare an: pască, ouă fierte, jambon, cârnați, drob, ceapă verde, vin și o lumânare. Îmi aduc aminte cât de frig îmi era dimineața pe drum până la biserică și cât de tare mă strângeau pantofii noi, până ajungeam acasă cu coșul plin de bunătățile sfințite. Ne așteptau deja unchi, mătuși, veri, verișoare. Era cea mai importantă masă din an, prima îmbelșugată de după post. Și noi copiii eram foarte serioși și respectam întocmai regulile. Nicio fărâmitura de pască sau mâncare sfințită pe jos! Mare grijă! A doua zi dimineața, puneam masa în sufragerie cu fel și fel de bunătăți cu care îi așteptam pe udători. Masa rămânea pusă până seara târziu, când pleca ultimul udător. Băieții, de la cei mai mici la cei mai mari mergeau la udat fetele, cu câte o sticluța de parfum în mână și câte o poezioară pregatită:
Într-un coș cu viorele
Stau două păsărele.
Păsările ciripesc,
Îmi dați voie să stropesc?
Noi, fetele, îi așteptam cu ouă colorate, dulciuri, băuturi, sau mici daruri. De fiecare dată se lăsa cu durere de cap. Abia așteptam să vină seara, să treacă toți udătorii, ca să putem spăla de pe cap și de pe haine acele miasme de parfumuri care umpleau casa, curtea și împrejurimile. Concurăm între noi, fetele, cine a avut mai mulți udători, iar mamele de băieți, în ziua următoare pregăteau cartofi franțuzești cu multitudinea de ouă adunate de copiii lor de pe la fete. În familia noastră, ciocnitul ouălor a intrat odată cu nașterea copiilor. Este un obicei care insuflețește mesenii și se aude de fiecare dată “Hristos a Înviat”, “Adevarat a Înviat”. Urmatoarele generații au mai pierdut sau au mai adăugat câte ceva cu trecerea timpului, dar în mare parte tradițiile s-au păstrat. Copiii noștri au vopsit împreună cu noi sau cu bunicii ouăle, am pregătit împreună bunătățile, iar acum, copiii lor, nepoții noștri continuă cu mare interes și bucurie obiceiurile.
Acum că totul e gata, am făcut curățenie în casă, am pregătit o mulțime de bunatati, am vopsit ouăle, am fost la Înviere îmbrăcați în haine noi, bucatele au fost sfințite, să ne așezăm la masă împreună cu cei dragi, cu sufletele împăcate ca i-am iertat pe cei care ne-au greșit și greșelile noastre au fost iertate. De Paște totul este curat, la fel și noi. Mergem mai departe lăsînd în urmă ce e rău, cu sufletul plin doar de iubire și bunătate față de tot ce ne înconjoară.
Hristos a Înviat!
Fiți fericiți de Paște!
