Cum să-ți vezi viața ca și pe cel mai bun proiect de investiție? Pentru că da, în viață ești un fel de investitor. Mi-am ales cu grijă cuvântul și știu exact ce înseamnă și chiar asta am vrut să spun! Dacă ai mai citit vreodată un text scris de mine, ai să înțelegi repede că în cazul de față investiția nu este una financiară și că așteptările nu se referă la obținerea unui profit, ci atingerea scopului suprem, a unei vieți cu rost.
Cum poți să găsești cele mai bune “business-uri” ?
Așadar pentru a avea un astfel de rezultat, începi să cauți care sunt acele lucruri în care poți să investești. Cum le cauți? Unde? Ce anume reprezintă investiție pentru tine? Unde consideri că merită să-ți pui timpul, munca, iubirea, răbdarea, credința, voința, priceperea? Aici am vrut de fapt să ajung. La cum poți să găsești cele mai bune “business-uri” în care poți să investești toate acele lucruri cu potențial pe care le deții și pe care le poți transforma în abilități care să te ajute să faci din viața ta locul în care vrei să trăiești.
Due diligence
Nu există niciun secret, o scurtătură ori praf de stele sau glob magic pe care să-l învârți, iar el să-ți spună răspunsul corect. Ce poți face însă este să începi un due diligence, acea investigație serioasă care se face de fiecare dată înainte de intrarea într-un proiect de investiție mare. Dar în cazul nostru treaba se face la tine, în actele tale, în viața ta, în mintea ta, în sufletul tău. Pentru că primul lucru pe care trebuie să-l afli este despre tine: cine ești? Abia după ce ai toată informația despre ce și cum cu tine, poți să începi să cauți proictele tale de investiție.
Sometimes you win, sometimes you learn
Să te cunoști pe tine, înseamnă să-ți dai șansa pe. care o aștepți mereu de la ceilalți. Dacă te cunoști pe tine nu mai ai nevoie de cineva care să vină să te salveze dintr-o investiție fără succes, chiar faliment pentru că probabilitatea să fi intrat într-un aranjament care nu ți se potrivește este de sub 50%. Iar în cazul ăsta putem spune că te îndrepți către un profit bunicel. Și dacă totuși a fost un “business” din care ai ieșit pe minus, nu-i bai, pentru că “sometimes you win, sometimes you learn” ( John C. Maxwell). Succes!







