În asta constă puterea cuvintelor, se transformă în fapte. Cuvintele au puterea, cuvintele îți dau putere, să le alegi cu înțelepciune pentru că ele se pot transforma în fapte. Iar fapta este acel lucru pe care-l faci intenționat/conștient și care are urmări. M-a inspirat azi prietena mea WoW care a lansat o colecție limitată de tricouri pentru copii, cu un mesaj care are puterea să schimbe. Vorbește într-un limbaj plăcut copiilor și adolescenților, iar îndemnul este unul la bunătate conștient manifestată.
Meet people where they are
Aseară înainte de culcare, m-am văzut sărind și alergând pe canapeaua din living exact așa cum face fiul meu în fiecare seară. A fost încă un moment de epifanie în adevăratul sens al cuvântului. Am plecat la culcare râzând, el cu surplusul de energie consumat, eu cu gramul pe care-l mai aveam 🙂 fără niciun fel de comentariu în plus. După o zi de muncă și poate cu gânduri sau griji, îți pare greoi să te pui la mintea copilului. Preferi poate să-i transmiți direct din locul în care te aflii, fără vreo poveste haioasă, ce are de făcut. Numai că el, copilul, nu este cu mintea acolo unde ești tu. Valorile lui sunt toate legate de joacă, iubire, împreună. Umblă vorba că cel mai bine te înțelegi cu o persoană atunci când vorbești pe limba ei. Când o „întâlnești” exact acolo unde-i sunt nevoile, stilul, emoțiile și valorile. Te conectezi eficient, iar comunicarea voastră ar chiar putea să funcționeze.
It’s cool to be kind
Mesajul scris de prietena mea pe tricoul copiilor este „it’s cool to be kind”. Nu-i doar îndeamnă la bunătate, le dă și motivul pentru care să facă acest lucru. Și încă ceva foarte important, îi învață că a fi într-un fel sau altul este o alegere. Lor le place să fie cool așa că, de ce nu?
Este nevoie să aibă încredere în ei, să conștientizeze că e greu, dar bine să alegi să fii bun și să faci bine. Este o lecție vizuală minunată pentru copiii noștri dar și pentru noi. Să rostim cuvinte pozitive, să facem dialog cu mintea nostră ne va ghida un comportament întocmai. Claudia Știrbei







