Când începi să te lupți pentru viața ta și nu împotriva ei? Te-ai întrebat vreodată asta încercând să schimbi situația în care te afli? Te-ai prins deja că fiind mereu în defensivă comunici același lucru despre tine corpului tău, minții tale, sufletului, Universului? Iar ceea ce-i comunici nu prea sună a ceea ce de fapt îți dorești? De aici încurcătura și toate celelalte! Defensiva egal apărare! Și cu asta se poate ca eu să fi spus totul, dar nu mă pot opri pentru că prietenul meu Google, cu doar atâtea propoziții nu o să facă nimic, sau mai degrabă o să se încurce, că tot vorbeam despre încurcături. Așa că merg mai departe.
Ofensivă vs. defensivă!
Ofensiva! Parcă-mi place mai tare cuvântul ăsta. Atunci când ataci, te simți din start puternic. Te simți pregătit să cucerești o lume și cum lumea pe care o ai de cucerit este chiar a ta, te și face să te simți bine. Nu vine cu remușcări niciun moment pentru că nu ești un atacator, răuvoitor, că ai da dovadă de cruzime sau mai știu eu ce. Este teritoriul tău, locul tău, viața ta în care poziția de atac îți oferă avantajul și șansa să reușești. Atunci când privești viața dintr-o perspectivă de apărare, neputința își face apariția, iar peisajul poate să pară ostil, plin de dșmani la fiecare pas. A spus Einstei la un moment dat că alegerea este a noastră “poți alege să trăiești într-un univers ostil sau prietenos” și tind să-i dau dreptate. El a și demonstrat deja că a fost muuultt mai deștept decât moi 🙂
De ce ne place defensiva?
Așa că, dă-te puțin din fața ta și uită-te bine. Ce vezi? E un exercițiu bun. E ca și atunci când te culci și stingi lumina în cameră. Dacă mai ții ochii deschiși nu vezi nimic, în primele secunde. Apoi încet, încet apar lucrurile din camera ta, începi să le întrezărești. Întuneric și totuși tu vezi. Tu poți! Ești capabil de atât de multe lucruri, încât poate că nici nu-ți ajunge o viață să le faci, să încerci din ce în ce mai mult. Dar atâta timp cât stai în poziția de apărare, cu creierul tău în modul “fight-or-flight response” nu ai cum să vezi în întuneric. E stresul prea mare când de fapt, nu era niciun dușman acolo, nu trebuia să te aperi de nimeni și de nimic. Defensiva nu zic că e o treabă total rea. Uite ce bine își face treaba în fotbal sau baschet.
Înainte să închei aici, vrei și să-ți spun de ce ne place defensiva? Este aparent o treabă pe care o putem mereu controla. Suntem într-o poziție care nu ne scoate din “zona de confort”, deci o preferă și creierul. Predictibilitate mare în zona asta și limite vizibile de la km. Ce alegi?
