Sigur că iubirea se învață. E adevărat, ne naștem cu abilitatea și chiar disponibilitatea asta de a iubi și putința de a ne lăsa iubiți. Dar cum să mai învățăm despre iubire, când poveștile pe care le spunem/ni le spunem nu mai au în centrul lor super puterea asta? Iubirea și binele nu mai înving nici măcar în basme, pentru că…
Am aruncat o carte
Am aruncat o carte. Da, ai auzit bine! Împreună cu fiul meu am aruncat o carte la gunoi. La cel pentru hârtii, să nu ne batem joc de copacul tăiat. Nu-mi amintesc numele autorului și nici titlul cărții. Simt totuși compasiune pentru el, cel care a scris. Sigur se afla într-o perioadă întunecată a existenței lui. Dar a scris o carte cu povești pentru copii.
Iubirea și binele nu mai înving pentru că nu mai există
Exact asta era concluzia. Am citit două dintre poveștile de acolo. Într-una era vorba despre un tip care-și căuta nevastă. Nimeni nu-l dorea. A ajuns cumva la un lac unde erau 11 perechi de pantofi și tot atâtea gâște în apă. A furat o pereche de încălțări, iar gâsca nu s-a mai transformat în femeie. Toate celelalte s-au încălțat și au plecat acasă în chip de femei. Bărbatul i-a spus celei de-a 11-a că-i dă pantofii doar dacă se căsătorește cu el. S-au căsătorit apoi au avut un copil. La scurt timp femeia a fugit de acasă. Putem presupune că a plecat în căutarea iubirii. Că bărbatul care i-a furat pantofii era căpcăunul. Fiul meu nu asta a înțeles.
Ce-a de-a doua poveste era despre un tată care a omorât câinele familiei. Credea că patrupedul a omorât bebelușul. Explică asta unui copil care a crescut cu un câine. Well…pe scurt, foarte pe scurt, iubirea și binele nu mai înving pentru că nu mai există, în poveștile pe care le citim seara la culcare.
Iubirea nu e de ajuns, dar este singura care are puterea să schimbe
Am trăit o copilărie mai puțin lină. Poveștile însă, m-au ajutat să cred că binele și iubirea înving la un moment dat. Și asta s-a întâmplat de fiecare dată. Creierul nostru nu se descurcă singur. Este o creație minunată, dar nu a fost pus acolo să fie singur. I s-a dat și o inimă și culmea este că inima, ea a fost prima. Am simțit asta cât se poate de real atunci când eram însărcinată. De la inimă a pornit totul. Nici ea nu poate să existe singură, dar puterea pe care o are să transforme totul, e doar a ei.
Povestea…
Am mai vorbit despre asta și vreau doar să-ți amintești: imaginea pe care ne-o creăm și cuvintele pe care le atașăm să o descrie, sunt cărămizi care ne construiesc. Poveștile pe care le auzim în copilărie sigur că ne marchează într-un fel, așa cum, ceea ce vedem în casă în primul rând și mai apoi în afara ei. Dar, indiferent cât de neplăcute ar putea să fie unele lucruri sau lipsuri, poveștile cu final fericit ne pot fi de folos. Mare parte din ceea ce trăiești în copilărie nu poți schimba/influența. Nu ești atunci în poziția în care să poți face asta, însă te poți alimenta cu povești. Poveștile acelea în care indiferent cât de grele ar fi unele momente, binele învinge, iar iubirea este super puterea.
Și da, basmele nu ne spun totul despre iubire. Acolo “ea nu țipă, nu se supără și deci, nu e nevoie să se împace! Iubirea din poveste e perfectă și nu încurcă ritmul atunci când dansează.” Dar există și ăsta e un start bun!
