Ambrozia, numită și planta „pârloagelor” a devenit acum capital electoral pentru liderii politici ai țării, în timp ce ea, buruiana, împânzește fiecare colțișor al României. Oameni buni, când o să înțelegeți că pe noi, românii, nu ne interesează cine face ceva, ci ne interesează când și dacă face cineva ceva! Ne-am săturat de inițiative și cine se bate în piept cu ele, acum vorbind strict despre această plantă, în timp ce viețile noastre sunt puse în pericol, vouă vă arde de vorbe în vânt! Vântul ăsta plimbă polenul de ambrozie și de la 150 de km, iar cei care suferă din cauza asta nu mai știu cum să se protejeze.
Sunt Anamaria Chiorean și sunt alergică la ambrozie!
Acum 3 ani eram o gravidă foarte fericită, cu toate că, la final de sarcină, m-a atacat și pe mine ambrozia. Am devenit sensibilă, a fost un început cu strănuturi și mâncărimi de nas și gât. Cu toate că era o chestie nesuferită, am rezistat pentru că în sarcină e indicat să nu prea te atingi de pastile. A trecut un final de vară și o toamnă cu multă ambrozie, fără să pot face altceva decât să rezist. A urmat apoi un alt sezon în care alăptam. Aveam o mică speranță că sensibilitatea la ambrozie trecuse, însă nu a fost așa. Sezonul de polenizare și împrăștiere a acestuia a început și mai repede, pe la mijloc de iulie, iar simptomele mele erau și mai invazive. Din nou fără vreo soluție cu care să mă apăr, pentru că alăptam. La un moment dat medicul mi-a recomandat să consult un homeopat, însă treaba nu a funcționat. Senzația de sufocare, nasul care nu se mai oprea să curgă și ochii care îmi erau deja umflați de la atâta lăcrimat ne-au făcut să ne luam catrafusele și să căutăm un loc la munte unde nu ajunsese ambrozia, încă.
Un calcul greșit
Nu puteam să ne petrecem toată luna septembrie în deplasare, așa că ne-am întors acasă, unde m-a așteptat o experiență șocantă și grea. Era 25 septembrie, am parcat seara în fața casei și am tras adânc aer în piept 🙂 Așteptam un strănut și apoi să înceapă nebunia, sau NU! Nu așteptam! De fapt speram să nu mai am simptomele astea, pentru că așa calculasem eu, că polenul acela a plecat dus de vânt. Surpriză! Nu am strănutat, nu mi-a curs nasul, puteam să respir în voie 🙂 așa că am mai petrecut ceva timp afară cu băieții mei!
„Să porniți acum spre urgență!”
A fost o seară frumoasă și eram atât de fericită că totul a reintrat în normal. Noaptea m-a trezit ceva, mă deranja ceva…aveam niște arsuri pe piele și îmi venea să mă scarpin pe fiecare milimetru. În momentul acela am decis să nu mă ridic din pat, să nu aprind lumina, pentru că era noapte și dacă era ceva grav m-aș fi panicat. M-am abținut de la scărpinat și m-am forțat să adorm, m-am trezit însă dimineața devreme, când mama mea, în vizită la noi, era în bucătărie…și-a pus mâna la gură când m-a văzut, în semn de groază: du-te la oglindă! Eram plină de bube, o urticarie urâtă cum nu mai văzusem până atunci: pete mari cu bube roșii. Am sunat la urgențe, era o zi de duminică, mi-au spus să iau 2 pastile de aerius și dacă în jumătate de oră nu se vede vreo ameliorare să revin. Luasem pastilele acelea, dar nimic, ba mai mult începuseră acele „insule” cu bube să se formeze și pe față. Am sunat și am auzit în telefon „să porniți acum spre camera de gardă”! Bebe de un an, pe care îl alăptam…nu are rost să explic mai pe îndelete treaba asta; cineva care să vină cu mine la urgență… din fericire lucrurile astea s-au rezolvat în câteva minute și am plecat.
2 zile/6 drumuri la urgență și o noapte la camera de gardă
Medicii care m-au văzut din acel moment și până când s-a încheiat cumva nebunia au fost super oameni. Prima, o doamnă doctor cam de vârsta mea, mi-a spus din start că nu mă lasă acasă fără o perfuzie cu cortizon și alte cele. După o oră bună petele s-au mai estompat, însă nu au dispărut. M-a lăsat acasă, m-am mai liniștit. Între timp ai mei au făcut aranjamentele necesare pentru că era clar că eu am încheiat alăptatul din momentul în care mi s-a pus perfuzia. Nu era un capăt de țară pentru că așa îmi propusesem de la început, un an e perfect dacă reușesc să alăptez, așa s-a și întâmplat. Am intrat în casă și după un sfert de oră, petele au reapărut agresiv. Din nou la urgență pentru că așa am fost sfătuită în momentul în care am plecat de la camera de gardă. Acum era alt medic, care a văzut istoricul zilei, mi-a aplicat același tratament, era deja seară. Am ajuns acasă obosită și încă în stare de șoc, m-am culcat. Dimineața devreme am început-o tot la urgențe, cu aceeași doză de cortizon.
Era luni, după doza de cortizon la camera de gardă, îmi făcusem și programarea necesară la un medic alergolog, o tipă faină, care din momentul în care m-a văzut a știut ce m-a atacat!
După toate consulturile și cocktailurile care să îmi potolească reacția alergică am plecat acasă, la prânz. Pe la jumătatea drumului petele s-au făcut din nou vizibile, urticarea revenea. Aveam deja niște pastile luate de la farmacie, însă mi s-a spus să mă întorc iar la camera de gardă. Spre seară, din nou drumul spre casă, eram deja obosită și nu reușeam să înțeleg reacția asta agresivă. Mi s-a explicat că „înghițisem” o cantitate foarte mare de polen, în seara aceea în care, fericită că nu mai aveam simptome, am stat în curte până târziu. Cert era că organismul meu o luase razna și era deja a doua zi în care nu am putut să stau nici măcar cinci minute cu bebele meu. Am ajuns acasă și după 10 minute, îmi puneam din nou centura de siguranța în mașină, pentru că deja mi se umflaseră și buzele și ochii. Era grav!
O noapte la camera de gardă
Medicul de la camera de gardă a Spitalului Regina Maria din Floreasca tocmai se pregătea să plece când m-a văzut intrând pe ușă. S-a uitat la mine și mi-a spus: „nu pot să vă mai las să plecați acasă!” Atunci am început să plâng, de parcă abia atunci îmi dădeam seama cât de grav era. Da, asta era o reacție la polenul de ambrozie! Era nevoie de cineva care să mă monitorizeze în timpul nopții, pentru că, toată medicamentația nu era de ajuns. Plus trebuia să fiu într-un mediu în care ambrozia nu avea cum să ajungă. Ei nu aveau cum să mă țină la urgențe, pentru că era un serviciu deschis până la ora 22:00. A insistat să merg la Spitalul Elias, singurul loc în care cineva mă putea monitoriza peste noapte. Am refuzat, pentru că din nefericire, spitalele de stat știm cu toții în ce stare sunt. Pe de altă parte era în joc, de ce să mai tot ocolesc, era viața mea! A găsit totuși pentru moment o cale de compromis și a reușit să mă trimită la Ponderas care avea o cameră de gardă. Long story short, acolo nu mă puteau interna, așa că am plecat la Elias. Articolul pe care îl citești este despre altceva și nu am să explic aici, însă după 5 minute am plecat, ne-am urcat în mașină cu destinație Ponderas. Am rugat-o pe doamna doctor de gardă să mă lase să dorm la recepție pe canapele sau pe jos (pentru că era atât de curat), iar recepționera putea să mă „supravegheze” cumva. M-au primit, ba mai mult au făcut un gest pentru care am să le fiu recunoscătoare mereu. După perfuzia necesară, pentru că deja începuseră să iasă din nou petele, m-au lăsat să dorm în camera închisă cu uși de sticlă, unde se mai odihnesc uneori medicii. Am ațipit de câteva ori. Dimineața s-au sfătuit 3 medici, cei de gardă și deja medicul meu alergolog și cu un program de tratament super sever m-au lăsat să plec acasă.
Arest la domiciliu
„Nu deschideți sub nicio formă ferestrele, oricine intră în casă schimbă îmbrăcămintea, mâncare de regim (orez fiert, morcov fiert și în zilele de răsfăț paste)”. Carantină totală, greu de respectat…așa a trecut sezonul de ambrozie 2016 pentru mine. Sunt atât de mulți cei care suferă din cauza acestei plante, unii pe care-i ajută cât de cât pastilele, pe alții nu. Despre gravide nici nu mai vorbesc, ele sunt absolut neputincioase, vorbesc din experiență și pentru că am o prietenă însărcinată, care și ea s-a închis în casă.
Suntem astăzi din nou în sezon de ambrozie, care peste o săptămână, maxim 10 zile va deveni și mai agresiv. Eu, caut din nou un loc în care să fug, iar până atunci, cu pastile multe și cu ferestrele închise, mă gândesc la toți cei care se află în situația mea și la faptul că politicienii ne oferă din nou un spectacol, în loc să facă ce trebuie! Acum se discută cât de mare să fie amenda și dacă ambrozia ar trebui declarată „plantă periculoasă”! Ba mai mult, care dintre partide să depună o astfel de inițiativă?! Va spun eu: ambrozia este o plantă periculoasă și acum nu mai avem timp de amenzi! Tăiați planta, rezolvați problema și între timp faceți și legile cu care să vă bateți în piept!
Este atât de nedrept să nu te poți bucura de serile răcoroase de final de vară, sau să poți în sfârșit să stai afară fără să te topești de căldură și este de-adreptul revoltător să nu poți aerisi casa pentru că odată cu gura de aer proaspăt a intrat și polenul de ambrozie. Atunci când băiețelul meu îmi spune „mami, hai să ne jucăm afară”, eu trebuie să-i explic că nu am voie să ies din cauza ambroziei. El știe deja la nici 2 ani că există „ambrozica”, pentru că facem haz, ca să nu o luam total razna. Sunt arestată la domiciliu și asta fără să fi făcut o faptă penală, ci pur și simplu pentru că am devenit sensibilă la o plantă periculoasă, care o să fie eradicată doar atunci probabil, când va ataca și pe unul dintre oamenii cu putere de decizie din țara asta.
P.S. Unde locuiesc acum, se tunde periodic, se trece cu tractorul pe terenurile mai mari și oamenii reușesc să țină planta asta în frâu. Un singur loc, sau 2-3 nu este însă suficient!
#stopambrozia #plantaotravitoare #alergia #pericolpublic
