5 pași pentru un zbor plăcut cu un copil mic, este ceva ce am învățat la primul nostru zbor. Uneori să zbori poate fi stresant chiar și pentru un adult, ce să mai spunem atunci despre un copil mic, care habar nu are despe ce vorbim. De câte ori ți s-a întâmplat să nu te poți bucura de un pui de somn în avion pentru că micuții pasageri plângeau ori țipau nervoși? Pot să spun că primul zbor e decisiv pentru cele care urmează. ce-l face pe copil să fie relaxat și să se bucure de drum? S-ar putea să am câteva tips & tricks!
Vorbește-i despre călătorie
Să-i explici copilului și să-i vorbești despre lucrurile pe care urmează să le facă, este important pentru că asta îl ajută să fie calm și echilibrat. Dacă te pui în pielea lui, ai să-ți dai seama că și tu ești la fel. Așa că, ce ție îți place, încearcă să faci și pentru copilul tău. Povestește-i despre unde urmează să mergeți, unde zburați și cam ce înseamnă o călătorie cu avionul. Ce este un aeroport și ce faci acolo, iar în cazul în care copilul tău nu vorbește încă, asta nu este o scuză ca să abandonezi scenariul de față pentru că există și alte variante pentru a-i arăta și povesti.
Călătoriți cu jucăria lui preferată
Când un copil este înconjurat de lucruri care-i sunt familiare, e mult mai relaxat. Așa că, înainte să ieșiți din casă, spune-i să ia cu el jucăria preferată. O să-l țină ocupat și încântat. E cineva care are nevoie de atenția lui și de puțină ghidare 🙂
Dă-i o responsabilitate
Să-ți tratezi copilul ca și pe un coleg de călătorie poate să fie o idee bună. Poți chiar să-l lași să care un bagaj mai ușor. Când are îndatoriri, nu are timp să se gândească la cât e el de micuț și neajutorat 🙂
Mâncare și apă
Mâncarea și apa sunt întotdeauna o idee bună pentru un copil mic. Ei nu mănâncă prea mult deodată, așa că în curând o să aibă nevoie de un snacks. Hidratarea e și ea importantă și nu doar pentru el!
Să călătorești e fun
Dacă pentru tine să călătorești e fun, atunci probabilitatea ca și celui mic să-i placă e destul de mare. Dacă gândești cumva altfel, ai putea să pui în pericol călătoria, pentru că și el poate prelua gândirea și starea ta. Ar putea să plângă și să fie nemulțumit pe toată durata drumului. Când te gândești că lucrurile pot să se desfășoare într-un mod plăcut, de ce să nu începi cu dreptul? Îți doresc un zbor plăcut!