Spune NU, sau despre cum am transformat negația în artă?
Nu vreau! Nu mi-e foame! Nu vreau să adun jucăriile! Nu vreau să merg la grădiniță! Nu vreau să mă culc! Nu vreau să vorbesc cu tine!
NU! Apare destul de repede în vocabularul nostru, ușor de folosit, exprimă clar ce ai de spus. Pe tonuri joase sau înalte, cu zâmbetul pe buze sau cu lacrimi în ochi, este păstrat mereu la îndemână, e ofertant și devine rapid unealta preferată! Nu, este jucăria construită din multe, multe piese, e ca un lego cu posibilități de combinații din care sunt șanse destul de mari să iasă ceva pe placul copilului.
Dar stai, de ce să lași copilul să se joace în fiecare zi cu ea, când are atâtea alte jucării? Într-o bună zi, ai să te confrunți cu situația în care copilul tău îți va trânti mereu acest NU în față, fără să-ți mai lase loc de întors. Acum e momentul să strici jucăria, când încă nu i-a învățat toate fațetele, când încă nu știe să-i așeze mereu altfel piesele. Acum e momentul să o demontezi piesă cu piesă și să o lași să se piardă în colțul jucăriilor prăfuite și uiate de timp.
Nu-i mai spune nu prietenului tău, pentru că în curând el nu o să se mai joace cu tine! Împarte bucata asta de ciocolată pentru că nu e frumos să spui: nu îți dau! E o rușine să refuzi, nu mai spune NU!
Bammm! Și tot repetându-i copilului, culmea, cu ajutorul aceluiași cuvânt, NU – nu mai spune NU – cu multă perseverență și hotărâre din partea ta, la un moment dat o să te asculte și NU își va lua în sfârșit locul în colțul jucăriilor prăfuite de unde, uneori o să se mai rostogolească împis cumva de o altă jucărie.
Copilul tău este mereu în centrul atenției și prietenul tuturor, pentru că de acum el nu le mai spune nu chiar dacă asta îl pune de multe ori în situații neplăcute, poate chiar în pericol, împarte chiar și ultima bucățică pentru că așa e frumos, nu pentru că așa simte, nu refuză, chiar dacă simte că nu mai e loc și pentru asta! Acum este pregătit pentru societate, cel mai probabil va avea succes pentru că nu refuză provocările și este plăcut de toată lumea!
Dar, în curând va trebui să învețe să spună NU, pentru că presiunea e prea mare, pentru că nu se regăsește aici unde a ajuns, pentru că de prea multe ori când ar fi vrut să spună NU, se uita în colțul cu jucăriile prăfuite și își spunea ” de fapt, mă descurc bine fără tine”! Acum adolescentul/adultul învață “arta de a spune NU” pentru că tot ceea ce încerca el atunci când era mic, era să-și afirme dorința și voința, ar fi vrut să negocieze, să învețe puterea lui NU, așa cum a învățat și puterea lui DA.
