5 lucruri de la cratiță pentru viață. Să nu ne ardem sau să o ardem 🙂 Ai să încerci acum să cauți o legătură între cratiță și viață, în special dacă bucătăritul nu este pe lista ta scurtă. Și totuși dacă ajungi să citești articolul ăsta e posibil să găsești răspunsul și poate chiar să privești cu ochi mai blânzi și chiar încrezători la raftul cu ingrediente și sertarul cu oale și crătiți. Despre mine nu știu dacă se pot spune multe lucruri, dar unul pe care ți-l confirm cu mâna pe inimă este că-mi găsesc locul și la cratiță 🙂 Mă simt bine printre oale, arome, texturi și gusturi pe care-mi place să le creez. Exact așa cum fac și cu viața mea și de aici analogia asta între bucătărit și viață. Avem nevoie cam de aceleași ingrediente dacă vrem ca ciorba să iasă bine. Acum să-ți spun și care sunt ele abilitățile, alegerile, puterea și priceperea de care ne putem folosi să iasă mai degrabă bine treaba. Să nu iasă mâncarea în foc, să nu ne ardem prea tare sau să o ardem 🙂 Plus, să-i dăm un gust delicios. Bineînțeles că am să justific fiecare lucru pus aici în lumina cuvintelor în așa fel încât să se transforme în uneltele de care ai nevoie să poți face din viața ta locul în care vrei să trăiești.
Imaginația
Este încă de la prima vedere acea unealtă cu care poți, ești în stare să produci în minte lucruri, senzații și idei noi. De aici mai rămâne doar un pas până la a pune toate treburile astea în practică. Uite atunci când ți-e frică să intri în bucătărie pentru că nu ști ce ar putea să iasă fă asta: imaginează-ți prima dată cam ce ai vrea să faci și cum ai vrea să arate. Mergi chiar mai departe și dă-i gust acelui fel de mâncare. Cu asta ai să trezești niște senzații în corp care nu-ți vor da pace până când nu treci la treabă. Acum sincer, nu merge chestia asta la fel și în viață?
Creativitate
Ohhh ce frumoasă este ea, creativitatea. Cred că o putem numi o disciplină și mai cred că poate fi predată ca materie la școală. Merită un manual și multe ore de practică. De ce spun că are nevoie și de partea teoretică, de manual? Ca și orice lucru, dacă-l și definești/înțelegi îți vine mai ușor să-l folosești. Apoi e partea aceea în care cu cât repeți mai mult cu atât o să-ți iasă din ce în ce mai bine. Se bazează mult pe imaginație, nu degeaba i-am oferit locul acesta. Creativitatea este cea cu care transformi ceea ce ți-ai imaginat. Este despre a combina gusturi, arome, texturi, metode. Cu cât stai mai mult pe lângă oale cu atât ai să simți o lejeritate în a face combinațiile astea și ai să prinzi curaj. Be creative my friend și scoate asta din bucătărie și în viață. S-ar putea să ai o surpriză plăcută! Și că tot pomenirăm curajul, hai să-ți zic!
Curaj
La ce-ți trebuie curaj în bucătărie? Păi odată intrat într-o chestie ai șanse să iasă, dar se prea poate ca rezultatul să nu fie fix acela la care te așteptai. Tocmai curajul te împinge să-ți pui șorțul și să ieși din zona de confort. Be brave, intră în bătălie! Familia ta e flămândă și așteaptă să fie hrănită cu ceva gustos azi la cină! Fără îndoială curajul este o valoare. O alegere pe care dacă ne-o asumăm am putea să facem mâncare chiar bunicică 🙂 și din viață locul acela în care vrem să trăim 🙂 Sloganul emisiunii “The Light of Words” mergea prea bine aici. Nu ratez ocazii! Dar am mai pomenit un cuvânt: asumare, hai să vedem ce-i cu el?
Asumare
Asumarea în bucătărie? Și aici? Oh, nuuu ai putea să-mi spui. Stai, nu te grăbi și mai ales nu judeca atât de repede și aspru momentul. Păi îți dai seama că dacă nu îți asumi importanța rolului tău atunci când prânzul a ieșit fantastic ori de astă dată nu e tocmai bun, nu mai înțelegi nici tu nimic din tot ceea ce se întâmplă? Așa că cel mai mișto ar fi dacă ai juca rolul sării în bucate. Ea își asumă și atunci când mâncarea are gust bun, dar și atunci când vine pe masă fără niciun gust. Nu se laudă, e modestă, dar își asumă. E minunată și la fel ești și tu!
Încredere
Cum am spus și mai devreme, așez azi uneltele astea în ordinea în care se construiesc și se susțin reciproc. Ai intrat în bucătărie cu imaginație, pregătit să creezi cu doza de curaj necesară și asumarea pe măsură. Toate astea îți dau încrederea de care ai nevoie să poți duce treaba la bun sfârșit, să așezi cina aceea gustoasă pe masă pentru tine și ai tăi. Iar încrederea asta îți va fi partenerul cu care ai să pășești și următoarea dată în bucătărie și de fiecare dată!
IUBIREA
Nu aveam cum să închei textul de azi fără să-ți spun despre iubirea de care ai nevoie în bucătărie chiar și atunci când prepari o cacao cu lapte pentru micuțul tău. Ori când îți torni cafeaua de dimineață în cana preferată. Iubirea dă gust acestui amestec pe care ți l-am pregătit mai sus. Iubirea care pleacă de la tine și le îmbrățișează pe toate. Iubește-ți ființa ta cu toată ființa ta și mai treci pe aici. Chiar și atunci când nu ai chef și/sau mai ales atunci. Ai să observi la un moment dat că dispoziția în care ești nu mai contează atunci când vrei să faci ceva pentru tine. Asta o să te ajute să faci și mai mult și pentru ceilalți. Te las, am plecat la cratiță!
Photo by Lightland Photo Stories
Bijuterii by ThoSay