Dacă singura rugăciune pe care o spui de-a lungul vieții este MULȚUMESC atunci va fi suficient- Elie Wiesel
Recunoștința, exact așa ca și multe alte calități, este o practică dar este mai presus de orice o emoție care creează energie. Noi suntem construiți din emoții, cred cu tărie acest lucru și îl afirm ori de câte ori am ocazia. Și dacă nu mi se ivește, mi-o creez singură 🙂 Încep această zi cu un text despre recunoștință, pe care ți-l ofer cu drag. Am pornit de la ideea lui Elie Wiesel: supraviețuitor la Auschwitz, laureat al premiului Nobel pentru PACE, scriitor și profesor născut în aceeași țară și același județ în care m-am născut și eu, în Maramureș. Povestea lui din această zonă se încheie pe la 15 ani când, împreună cu familia și mii de evrei din Sighetul Marmației sunt deportați. În cariera mea de jurnalist am avut șansa să-l întâlnesc pe omul despre care-ți povestesc chiar acum. Am stat de vorbă preț de câteva minute, într-un autobuz care ne ducea la inaugurarea casei sale memoriale. Era omul de la care ai fi vrut să reții fiecare cuvânt pe care-l spunea. Bunătatea și pacea/liniștea se citeau ușor în ochii lui. Sunt recunoscătoare pentru această întâlnire care mi-a marcat într-un fel drumul pe care pășesc în continuare.
Magia lui MULȚUMESC
Mulțumesc este unul dintre primele cuvinte pe care le învață cei mici de la noi. Obișnuim să le repetăm “cuvintele magice” te rog și mulțumesc care au puterea să le transforme dorința în realitate. Dar oare noi credem asta? Pentru că undeva pe drumul spre maturitate nu-i mai dăm prioritate. Ba chiar ajungem să-l înlocuim cu altele. Cuvinte spuse la nervi și disperare. Afirmații care dau putere unor lucruri pe care de fapt nu ni le dorim. Apoi, atunci când ne rugăm cerem mai degrabă ajutor pentru că acele cuvinte grele pe care le-am rostit mai devreme, au creat o energie joasă/negativă care ne transformă în victime, ne arată neputința. Suntem deja în poziția în care am uitat aproape totul despre puterea magică a lui MULȚUMESC!
Cum să aduci puterea lui MULȚUMESC înapoi în viața ta?
Suntem conștienți că indiferent care este lucrul acela pe care am vrea să-l stăpânim, practica/repetiția e parte din ecuație. Mai este și voința care are un cuvânt greu de spus. Vin apoi și alte unelte de genul: motivație, disciplină, consecvență de care e musai să ținem cont. Dar cum să spui cuvântul magic când tot ce vezi/simți în jurul tău este cu susul în jos? Nimic nu merge cum trebuie și totul este pe cale să o ia razna. Cum să spui mulțumesc când tu încă nu ai primit ajutorul de care aveai nevoie? De ce ai spune mulțumesc când tu repeți acel “te rog” fără absolut niciun rezultat?
E lesne de înțeles că noi, din construcție suntem făcuți în așa fel încât să putem evolua. Nu uita că am pornit de pe vremea când activitatea noastră principală era să avem grijă de integritatea noastră fizică. Pentru a fi suficient de vigilenți am practicat multă vreme frica, atenția la amenințări. Eram vânători, însă vânatul pândea de la orice colț 🙂 Nu de mult am început să folosim aceleași instrumente pentru scopuri noi, apărute în urma evoluției. Acum nu ne mai mulțumim doar să supraviețuim, acum vrem să trăim. Ce vreau să înțelegi este că mintea noastră încă este mai atentă la lucrurile negative și nu le consideră importante pe celelalte, pozitive sau neutre pur și simplu. Dacă cele negative apar fără niciun efort, pentru a pune lumina pe oricare ar fi lucrul acela bun e nevoie de ceva muncă.
5 pași către tărâmul magic al RECUNOȘTINȚEI
- Dacă pentru a spunei mulțumesc ai nevoie musai de un lucru concret, caută-l! Să devii conștient de viața ta, înseamnă să le vezi pe cele rele, dar și pe cele bune. Data viitoare când simți că nedreptatea te-a strigat din nou la adunare, înainte să faci pasul în careu, găsește un motiv pentru care să spui un MULȚUMESC!
- Alege către care vrei să-ți îndrepți atenția: spre ceea ce nu a ieșit ori a ieșit prost, ori către ceea ce e deja acolo și e un lucru bun, ori are potențial să devină un lucru bun în viața ta.
- După ce ai făcut alegerea asta, abia atunci fă pasul în careu. De această dată careul ales de tine. Să știi că mintea are capacitatea să-ți mențină atenția către acele lucruri pe care tu i le arăți și care simți că îți fac bine.
- MULȚUMESC pus pe repeat aduce o armată întreagă de soldați la fel de puternici. Puterea lui mulțumesc vine din energia pe care o creează. Orice semn de recunoștință vine cu amintirea acelui moment minunat, sau indiferent pentru ce a fost el rostit. De aici emoția și chimia care ți se creează în organism, apoi energia produsă care pleacă în Univers.
- RECUNȘTINȚA – atitudinea de recunoștință în sine aduce o chimie potrivită în organism care te împinge să faci și mai mult, să găsești puterea în tine, să depui efort, să începi să te miști. Să fii recunoscator pentru chestii minore? Da, oricât de prosește ți s-ar părea încearcă să faci asta. O mâncare bună, o tunsoare nouă, o gura de aer prospăt, o plimbare prin pădure, vocea copiilor tăi, o îmbrațișare pe care o primești pentru a o mia oară. Pentru că:
Ințelept este acela care nu se plânge de lucrurile pe care nu le are, ci se bucură pentru acelea care sunt – Epictet