Oare ce cațel s-ar potrivi cel mai bine cu familia mea? Auzim destul de des întrebarea asta și chiar e o întrebare pertinentă mai ales acolo unde sunt bebeluși sau copii mici în casă. Am facut un research și am ajuns la concluzia ca cele mai bune 5 rase de căței de familie sunt:
Beagle este cățelul ideal pentru familiile cu copii. Energic și prietenos, beagle-ul se dovedește a fii bona perfectă. Copiii tăi o să obosească mult mai repede decât el, iar seara la culcare este prezent să iți adune turma în casă :-). E pretențios doar cand vine vorba despre baie si periat, în rest nu îți cere prea mult. Ah si are un mod super haios de a urla, o să te facă sa râzi, doar să nu își facă un obicei din asta!

Newfoundland au fost chiar supranumiți “bone ale naturii”! Mari și drăgălași este destul de greu să nu te îndrăgostești de ei și au sa-ți întoarcă asta înzecit. Ar sta toată ziua să te supravegheze și să te soarbă din priviri, așa că nu ai să te superi atunci cand bălesc peste tot. Au nevoie de spații largi, sunt niște giganți plini de iubire.

Vizsla este de fapt un cățel de vânatoare și prea puțin cunoscut înafara granițelor țării sale natale, Ungaria. Este liniștit, loial și foarte drăgăstos. Are totuși nevoie de multă mișcare, iar asta nu este o problemă dacă ai copii 🙂 Cu toate astea preferă să petreacă mult timp în casă, alături de familie și adoră să învețe ca mai apoi să se dea în spectacol.

Golden Retriever adoră să stea pe lângă copii. Nu trăiesc prea mult, din păcate, 10-12 ani. Sunt foarte răbdători și ar înnota toata ziua. În multe privințe se aseamană cu labradorul.

Labrador Retriever este una dintre cele mai populare rase de câini, a fost demonstrat ca fiind perfect în cazul în care cauți un partener 🙂 Labradorii sunt singurii căței acceptați la dresaj pentru cazuri de incendiu. Pentru o familie, greu găsești o alegere mai bună. Ei adoră să facă pe plac oamenilor, sunt jucăuși, protectori, iubitori și de încredere. Pur si simplu iubesc să învețe trucuri noi și apoi să se laude cu asta. Sunt supranumiți Einstein canini. Un episod separat despre cel mai iubit chocolate labrador din lume, găsești în curând pe blog 🙂








